Iftime: „E greu să pui pe altcineva în locul lui Grozavu, el își amprentează foarte bine locul!” Reacția lui Zicu după incidentul cu Golofca: „Nu s-ar fi întâmplat așa ceva cu mine!”

Iftime:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Leo Grozavu și-a anunțat demisia de la FC Botoșani după scandalul de la meciul cu Astra atunci când i-a aplicat o corecție fizică lui Golofca. Conducerea clubului moldav a reacționat imediat și a anunțat că nu acceptă demisia antrenorului.

Președintele celor de la FC Botoșani, Valeriu Iftime, a declarat că va avea o întrevedere cu Leo Grozavu și speră să-l convingă pe tehnician să revină asupra deciziei și să continue la club.

„E interesant campionatul ăsta, urmăresc foarte atent ce se întâmplă în play-off. La noi lucrurile merg prost, bineînțeles. Am început prost cu incidentul cu Leo, am pierdut și cu Timișoara, acum îmi ling rănile. Am stabilit o întâlnire cu Leo și cu ceilalți din club pentru o discuție în legătură cu ce trebuie să facem să ne normalizăm. E greu să pui pe oricine în locul lui Grozavu, el are personalitate și își amprentează foarte bine locul. Sper să îl conving să rămână, nu am nevoie de un antrenor nou acum.

Eu trebuie să merg mai departe cu echipa asta cu care am început acum ceva vreme. Îmi convin situațiile când sunt căzut la pământ, am știut mereu să motivez oamenii cu care lucrez. Nu am o variantă de rezervă pentru că am promis că nu o caut. Dacă Leo va spune că lucrurile au ajuns într-o fundătură, atunci va trebui să caut. Noi am vorbit între noi despre o soluție, dar nu ne-am angajat într-o discuție cu un alt antrenor”, a declarat Valeriu Iftime la SportTotalFM.

Invitat la ProSport LIVE, Ianis Zicu a fost întrebat despre scandalul de la FC Botoșani și cum ar fi reacționat dacă i s-ar fi întâmplat lui așa ceva. Răspunsul jucătorului în vârstă de 33 de ani a fost cât se poate de ferm: „Nu sunt adeptul nici măcar al jignirilor, cu atât mai puțin să lovești un jucător. Trebuie să existe respect, indiferent că ești președinte de club, antrenor sau jucător. Poți să-i explici unui jucător și fără să-l lovești. Poate părinții lui Golofca nu l-au lovit niciodată. Cu mine nu s-ar fi întâmplat acest lucru. Și antrenorul a lovit pe cineva pe care putea să-l lovescă.”

Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING | Prințul William, detalii de ultimă oră despre Kate Middleton
BREAKING | Prințul William, detalii de ultimă oră despre Kate Middleton
”Cel mai slab jucător din istoria lui FC Botoșani” poate deveni campion la finalul lunii
”Cel mai slab jucător din istoria lui FC Botoșani” poate deveni campion la finalul lunii
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Florin Piersic s-a ridicat în picioare după operaţia la genunchi, face glume cu medicii. Următoarele ore sunt critice
Florin Piersic s-a ridicat în picioare după operaţia la genunchi, face glume cu medicii. Următoarele ore sunt critice
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
Ion Ţiriac a trecut fără ezitare peste cuvântul fiicei sale şi nu i-a îndeplinit dorinţa: Nu am mai putut. Gata, îmi ajunge
Ion Ţiriac a trecut fără ezitare peste cuvântul fiicei sale şi nu i-a îndeplinit dorinţa: Nu am mai putut. Gata,…
TOP vedete în costume de baie prea mici, prea mulate sau prea transparente. GALERIE FOTO INCENDIARĂ
TOP vedete în costume de baie prea mici, prea mulate sau prea transparente. GALERIE FOTO INCENDIARĂ
Informație pentru toți românii cu BULETIN. Ești obligat să respecți dacă pleci din țară în concediu
Informație pentru toți românii cu BULETIN. Ești obligat să respecți dacă pleci din țară în concediu
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Povestea construirii primului autoturism românesc, Dacia. Nicolae Ceaușescu: „Perfectă pentru idioţi!“ VIDEO
Povestea construirii primului autoturism românesc, Dacia. Nicolae Ceaușescu: „Perfectă pentru idioţi!“ VIDEO
Jorginho nu-şi imaginează Arsenal fără Arteta. ”A creat ceva special”, spune mijlocaşul ”tunarilor”
Jorginho nu-şi imaginează Arsenal fără Arteta. ”A creat ceva special”, spune mijlocaşul ”tunarilor”
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
×